Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România – AFAN – este organizaţia sindicală a fotbaliştilor profesionişti şi amatori din România, afiliată pe plan internaţional la FIFPro, iar pe plan naţional – la BNS.
- AFAN reprezintă şi apără drepturile şi interesele fotbaliştilor profesionişti şi amatori din Ligile I, II şi III şi din ligile inferioare de fotbal, inclusiv fotbal feminin, futsal, juniori, precum şi pe cele ale antrenorilor de fotbal;
- AFAN acordă jucătorilor şi antrenorilor consultanţă la semnarea contractelor, a actelor adiţionale, acordurilor, transferurilor şi a oricăror alte documente pe care un jucător/antrenor le încheie cu un club;
- AFAN reprezintă jucătorii şi antrenorii în faţa comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale ale FRF (Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor, Comisia de Recurs şi Comisia de Disciplină şi Etică) pentru încetarea raporturilor contractuale, recuperarea drepturilor financiare restante, punerea în executare a hotărârilor comisiilor, etc;
- AFAN reprezintă jucătorii şi antrenorii români aflaţi sub contract cu cluburi străine şi jucătorii şi antrenorii străini aflaţi sub contract cu cluburi din România, în faţa Camerei de Soluţionare a Litgiilor FIFA şi Tribunalului de Arbitraj Sportiv;
- Pentru jucătorii şi antrenorii aflaţi sub contract cu cluburi în insolvenţă, AFAN întocmeşte şi redactează cererile de înscriere la masa credală pentru recuperarea restanţelor financiare, contestaţiile la înscrierea în tabelul preliminar, cererile de plată pentru recuperarea datoriilor curente, etc;
- AFAN participă, în numele membrilor săi, la elaborarea şi adoptarea de acte normative, instrucţiuni, regulamente şi orice alte documente care se referă la drepturile jucătorilor şi antrenorilor de fotbal;
- AFAN negociază şi încheie contracte colective de muncă la nivelul Ligilor I, II şi III, inferioare, fotbal feminin;
- AFAN urmăreşte constituirea unui fond de asigurări pentru accidente şi boli profesionale, a unui fond de pensii pentru jucătorii de fotbal şi a unui fond de rezervă pentru plata membrilor aflaţi în dificultate, în scopul protejării acestora pe durata activităţii profesionale şi după încheierea acesteia;
- AFAN organizează evenimente destinate jucătorilor de fotbal (turnee ale jucătorilor fără contract, gala anuală a premiilor AFAN, etc);
- AFAN organizează întâlniri/seminarii cu jucătorii şi antrenorii în vestiare, la cluburile lor, pentru a fi informaţi cu privire la drepturile şi obligaţiile lor, modificările regulamentelor Federaţiei Române de Fotbal, proiectele AFAN, etc.
Adresa: Strada Sabinelor Nr. 117, Etaj 3, Sector 5, Cod 050852 Bucureşti. România
Telefon: +40 21 310.35.40
Fax : +40 21 310.35.48
Mail: office@afan.ro; afanr2002@yahoo.com
Site: www.afan.ro
Facebook : https://www.facebook.com/afan.bucuresti