În perioada 1-31 iulie 2024 (respectiv, pentru jucătorii legitimați la cluburi de fotbal în sală – în perioada 1-31 august 2024), jucătorii amatori au posibilitatea de a solicita încetarea legitimării, fară acordul clubului la care sunt legitimați.
Cererile având ca obiect încetarea legitimării unui jucător amator la un club se depun la comisia jurisdicțională a forului competent în perioada 1 – 31 iulie a anului competițional, respectiv 1 – 31 august pentru jucătorii legitimați la cluburi de fotbal în sală, în condițiile legii și ale art.4 alin. 21 și alin. 22 din RSTJF. În conformitate cu prevederile art.4.19 din RSTJF, “legitimarea unui jucător amator la un club poate înceta dacă jucătorul formulează o cerere în acest sens, la comisia jurisdicțională a forului competent”, în perioada precizată mai sus.
Următoarele categorii de jucători amatori pot formula cereri de încetare a legitimării:
Pentru încetarea legitimării, jucătorul trebuie să achite clubului cu care solicită încetarea legitimării următoarele sume:
NU UITAȚI !! Jucătorul a cărui cerere a fost admisă printr-o hotărâre definitivă se poate legitima la următoarea echipă numai după achitarea sumelor prevăzute în decizia pronunțată de către comisie.
Dacă doriți să depuneți o astfel de cerere sau aveți nevoie de informații suplimentare, sunteți invitați să ne contactați. Echipa AFAN vă stă la dispoziție pentru asistență și clarificări.
Leave a Reply