La AFAN, credem cu tărie în câteva lucruri. Credem în educația financiară a sportivilor. Suntem convinși că poate aduce doar beneficii și contribuie la crearea unui mediu propice dezvoltării. Credem în drepturile jucătorilor, dar și în obligațiile acestora. Credem în solidaritate, unitate și responsabilitate. Credem în vocile care ar putea ajuta sportul, în oamenii care pot da un sfat util, de la care putem adăuga niște lecții în bagajul personal.
Asta ne-a motivat să începem o serie de discuții cu actuali sau foști sportivi despre care noi credem că au ceva de spus și merită ascultați. Vrem să punem în lumină exemple de succes, povești care vin la pachet cu o morală. Partenerul de discuție de astăzi este Emil Ducu Ninu.
Emil are peste 100 de meciuri în prima ligă și a jucat, printre altele, la Steaua, „U” Cluj sau FC Național. Fotbalul a fost prima dragoste, dar și-a dat seama că trebuie să se gândească și la viitor, la ce urmează după retragere, așa că, la final de carieră, a îmbrățișat o meserie în afara sportului. Un drum nou, pe care l-a ales și din ambiție, pentru a vedea dacă poate reuși într-un domeniu total diferit.
În România, fotbalul este un sport cu o reputație negativă când vine vorba de educația financiară în rândul jucătorilor. Într-un astfel de mediu, Emil nu doar că a ajuns să aibă cunoștințe solide, ci să fie specializat în direcția asta. În prezent, fostul fundaș predă cursuri și oferă consultanță financiară. Cum a reușit să se reinventeze după ce și-a agățat ghetele în cui?
Nu trebuie să ne lăsăm blocați de premisa că fotbaliștii nu pot face nimic altceva decât să dea cu piciorul în minge. E vorba de mindset-ul pe care îl ai. În momentul în care vrei să faci cu adevărat ceva, să schimbi, o poți face.
Cei care momentan nu fac nimic în afara fotbalului încă nu sunt pregătiți pentru că nu au mindset-ul corespunzător.
Emil a realizat devreme că nu va putea conta la nesfârșit pe salariul de fotbalist. A început să-și pună întrebări despre viața de după fotbal și, într-un final, a venit și răspunsul, a găsit acel ceva să-l atragă și să-i aducă satisfacție.
Mă gândeam de mult timp, de pe la 19-20 de ani, conștientizam ce voi face după. Cu toții facem scenarii. Mă gândeam, nu știam exact ce să fac, poate voi fi antrenor. Aveam un fost coleg cu care am jucat la Viitorul, el făcea de ceva timp același lucru. Am vorbit cu el, mi-a spus mai concret ce face și asta a fost. Oportunități se vor găsi în viața noastră, important e cum reacționăm.
Nu e deloc ușor să o iei de la zero, după ce mai toată viața ta a însemnat antrenamente, meciuri și pregătire constantă. Emil e un exemplu de succes în acest sens. A luat-o pas cu pas și a ajuns să exceleze exact în zona de care fotbalul nostru are mare nevoie. Așadar, Emil are și câteva sfaturi pentru jucători despre cum să-și organizeze banii câștigați.
Îi sfătuiesc – în special pe cei care câștigă sume mari – să-și facă un buget personal, în primul rând. Cheltuielile să nu depășească mai mult de 50% din veniturile lunare. De 30% poate să aibă, să zicem, mofturi. Iar 20% să economisească și să-i investească mai departe și să obțină alte venituri, în caz că vor rămâne fără principala sursă de venit. Vedem cum merg lucrurile în România, cum întârzie salariile și câteva luni.
Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Chiar dacă câștigi mulți bani, nu înseamnă că trebuie să ai la fel și cheltuielile. Tot timpul trebuie să existe o balanță între cheltuieli și venituri. Primul lucru pe care trebuie să-l realizăm cu toții este că educația financiară nu e un moft, ci o necesitate.
Leave a Reply