Într-o perioadă mai aglomerată ca oricând, pentru a evita cât mai multe riscuri, AFAN vine în sprijinul fotbaliștilor cu informații importante despre perioada de transferuri din această vară.
Primul lucru important de reținut este că perioada de transferuri se închide pe 5 octombrie 2020!
În funcție de situația fiecărui fotbalist, există alte informații relevante pentru încetarea contractelor, care este bine să fie reținute: încetarea contractului de comun acord, încetarea prin justă cauză și acordul de transfer.
ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE COMUN ACORD
5 octombrie 2020 este data limită până la care un „Acord de încetare a raporturilor contractuale de comun acord” trebuie depus la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor a FRF (pentru jucătorii echipelor din primele trei ligi). În cazul fotbaliștilor din celelalte ligi inferioare, Acordul trebuie depus tot până la 5 octombrie, dar la Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul AJF/AMFB.
IMPORTANT! În cazul respectării acestui termen, jucătorii se pot legitima și ulterior, după încheierea perioadei de transferuri, cu excepția ultimelor 6 etape din campionat sau până la începerea play-off-ului sau play-out-ului, în funcție de sistemul competițional.
În orice Acord de încetare a raporturilor contractuale trebuie să fie menționate clar toate sumele pe care clubul le mai are de achitat către jucător, dar și data sau datele la care se vor achita aceste sume. ATENȚIE! În cazul în care sumele restante nu sunt prevăzute în Acord, se consideră că respectivul club nu are datorii către jucător!
ÎNCETAREA CONTRACTULUI PENTRU JUSTĂ CAUZĂ
Pentru a se putea legitima și după încheierea perioadei de transfer, fotbaliștii care îndeplinesc condițiile unui memoriu pentru a deveni jucător liber pentru justa cauză trebuie să înainteze cererea pe rolul Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor tot până la data de 5 octombrie 2020!
ATENȚIE! Dacă motivul depunerii acestui memoriu este neplata salariilor pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, clubul trebuie notificat înainte de înaintarea cererii către CNSL și i se va acorda clubului unui termen de cel puțin 15 zile pentru achitarea restanțelor salariale. Termenul poate varia în funcțiile de prevederile specificate în fiecare contract. IMPORTANT! În cazul în care clubul achită integral sumele restante până la finalul termenului specificat în notificare, condițiile pentru încetarea contractului pentru justă cauză nu mai sunt valabile.
IMPORTANT! Dacă un fotbalist este declarat liber de contract după încheierea perioadei de transfer, dar memoriul a fost depus înaintea sau în timpul perioadei respective, legitimarea ulterioară este posibilă, cu excepția ultimelor 6 etape din campionat, în cazul Ligii 2 și 3 sau până la începerea play-off-ului sau play-out-ului pentru Liga 1.
ATENȚIE! Dacă memoriul nu este depus până la data de 5 octombrie inclusiv, chiar dacă este soluționat favorabil, fotbalistul nu se poate legitima la alt club decât în următoarea perioadă de transferuri!
ACORDURI DE TRANSFER
5 octombrie este și data limită până la care Acordurile de transfer pot fi înregistrate la Departamentul Competiții al FRF/LPF.
Pentru a înregistra Acordul, acesta trebuie completat în 4 exemplare originale, toate fiind necesare pentru finalizarea procedurii.
ATENȚIE! În cazul unui transfer definitiv, la articolul 4, denumit „Alte Clauze”, trebuie specificate clar sumele pe care clubul de la care pleacă fotbalistul le datorează și datele la care acestea trebuie achitate.
IMPORTANT! Jucătorii trebuie să opteze pentru un singur act juridic de încetare a contractului, fie reziliere cu acordul părților, fie acord de transfer. Orice încercare de a determina semnarea a două acte juridice diferite trebuie semnalată imedat AFAN!
ALTE INFORMAȚII UTILE
La câte echipe te poți legitima în sezonul viitor? În sezonul competițional 2020/2021, un fotbalist poate fi legitimat la patru echipe, însă va avea drept de joc doar la trei echipe!
Ce trebuie să fac dacă sunt legitimat la un club care are echipă și în Liga a 4-a și contractul e înregistrat la AJF? În cazul care clubul are mai multe echipe și una activează în Liga a 4-a, iar contractul este înregistrat la AJF, pentru ca fotbalistul să poată juca la echipa din Liga 1, 2 sau 3, este nevoie de o viză din partea Departamentului Competiții din cadrul FRF/LPF. Aceasta trebuie obținută până la data de 5 octombrie 2020, inclusiv.
Am nevoie de o copie a actelor? Fotbalistul trebuie să ia întotdeauna un exemplar din contractul/actul adițional semnat.
Cine mă poate ajuta dacă am nevoie? Pentru a depune o cerere pe rolul Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor sau pentru orice altă nelămurire, fotbaliștii aflați în situațiile expuse mai sus sunt rugați să contacteze AFAN.
Echipa AFAN este alături de voi și vă dorește mult succes și în noul sezon!
Leave a Reply