Antrenorul dinamovist Dușan Uhrin jr. a declarat, la conferința de presă organizată cu ocazia reunirii lotului, că nu vrea să-i mai audă pe jucători plângându-se de restanțele financiare. „Dacă vor să termine contractul, pot s-o facă. Dacă un jucător vrea să plece, să vină și să-mi spună. Îi semnez rezilierea și gata! E important să aducem jucători care vor să vină aici și să ofere ceva. Dacă vor doar bani, nu e de ajuns pentru mine”, a spus tehnicianul ceh.
Conducerea lui Dinamo a dat asigurări că fotbaliștii își vor primi restanțele din banii încasați de la Universitatea Craiova în contul transferului lui Dan Nistor.
Credit foto: evz.ro
Leave a Reply