Fotbaliștii lui CFR Cluj au plecat în vacanță fără să își primească salariile restante, a scris gsp.ro, citând surse din anturajul campioanei.
Conducerea clubului nu a negat informațiile apărute în presă, potrivit cărora nu a respectat termenul de 22 mai pentru plata salariilor aferente lunilor martie și aprilie. Acest termen era, de fapt, o amânare după ce un prim termen, fixat pentru 12 mai, fusese ignorat de patronatul campioanei.
Potrivit sursei citate, antrenorul Dan Petrescu i-a anunțat pe jucători că își dă demisia dacă nu își vor primi banii până la finalul sezonului, dar a revenit asupra deciziei.
Credit foto: monitorulcj.ro
Leave a Reply