Mai multe staruri ale fotbalului columbian, printre care Radamel Falcao și James Rodriguez, și-au exprimat suportul față de jucătoarele de fotbal care au răbufnit la adresa federației, acuzând felul înjositor în care sunt tratate de oficialii acestei instituții.
Sportivele sunt tratate de federație ca și „cetățeni de rang inferior”: nu primesc bani, nu au antrenor de șapte luni și nu li se organizează nici meciuri amicale.
În acest timp, oficialii Federației Columbiene de Fotbal susțin că nu au primit plângeri referitoare la o eventuală discriminare și că „fotbalul feminin este o prioritate, Columbia făcând demersuri pentru a găzdui Cupa Mondială din 2023”.
Carlos Alfonso Negret Mosquera, ministrul pentru respectarea drepturilor omului, și-a exprimat surprinderea față de această declarație și a informat Comitetul de Etică al FIFA despre situația reală.
Credit foto: depor.com
Leave a Reply