Vasile Maftei (34 de ani) este unul dintre cei mai experimentaţi fotbalişti din Liga 1. Actualmente sub contract cu FC Voluntari, cu care a reuşit să se menţină în Liga 1, fundaşul a mai evoluat în carieră pentru Tractorul Braşov, Rapid, Unirea Urziceni, CFR Cluj şi Concordia Chiajna.
Cum o mai duc fotbaliştii în Liga 1?
Mulţi nu o duc prea bine. Nu mai sunt banii de altădată, contractele care erau acum cinci-zece ani. Deşi sunt salarii mult mai mici, nici nu sunt plătite la timp. Şi nu vorbesc de Voluntari, la noi chiar se plătesc, nu avem probleme. Dar mă gândesc la câte echipe sunt în insolvenţă… E jale.
Tu cum vezi treaba cu insolvenţa? Echipele care intră în insolvenţă trebuie retrogradate sau nu?
Direct în Liga a patra! Nu e normal ca o echipă care intră în insolvenţă să rămână în Liga 1. Apoi, te duci la masa credală, îţi dau doar 10% din ce ai de luat, iar ei ce fac? Transferă jucători cu 10.000-12.000 salariu lunar!
Te referi la CFR Cluj?
Păi îţi dai seama! Dar multe cluburi fac aşa. Tu ai muncit pentru nişte bani şi ai încheiat un contract, dar nu îi mai iei. Ei se reorganizează şi plătesc salarii mai mari decât erau înainte!
Problema e că li se permite să facă asta…
Nici n-o să putem face nimic, totul e în avantajul cluburilor. N-o să putem schimba noi nimic. Singura acţiune prin care poţi să mai schimbi ceva este o grevă generală a fotbaliştilor. Să-i văd atunci!
E posibilă o grevă generală?
În România nu prea e posibil să faci aşa ceva. E foarte greu. Sunt jucători care n-or să vrea. Se tem de consecinţe, le e frică să nu fie daţi afară. Unii sunt cu banii la zi şi nu vor să se pună contra clubului. Nu există acea solidaritate. Dar ar fi momentul zero pentru fotbalul românesc. Numai aşa am putea schimba ceva.
“La noi e foamea mare!”
În Spania, s-au solidarizat şi Barcelona, şi Real, atunci când au fost probleme.
Ei, acolo e altceva, sunt contracte mari, nu au grija zilei de mâine. La noi, e foamea mare. Sunt jucători care au 1000 de euro pe lună şi, dacă îi dau afară de la cluburi, nu mai au unde să se ducă. Şi AFAN-ul se luptă cu morile de vânt, au un singur vot în Comitetul execitiv. Ce să facă?
Ar trebui să fie mai mulţi reprezentanţi ai jucătorilor în Comitetul executiv?
Păi normal aşa ar fi. Noi suntem actorii. Dar nu se vrea asta. Eu am avut litigiul acela cu CFR şi am stat vreo şase luni pe la Comisii ca să îmi recuperez nişte bani. Înţeleg o lună, două, trei. Dar şase luni să stai la nişte comisii? E greu să se schimbe ceva în fotbalul românesc în interesul jucătorilor.
“Cei de la CFR păcălesc în continuare jucători”
Cu banii de la CFR cum a rămas?
Le-am pus cruce. Ştiam de când au intrat în insolvenţă că aşa va fi. Nu e mare lucru că n-am luat eu nişte bani. E grav că ei au rămas în Liga 1 şi păcălesc în continuare jucători. Legea insolvenţei e moartea fotbalistului.
S-a schimbat acum…
S-a schimbat că poţi să pleci. E bine pentru fotbalişti, că poţi să pleci. Până acum, stăteai acolo, sclav, nu te plăteau, erai în insolvenţă şi nici nu puteai să scapi de ei. Dacă nu te plătesc acum, ia-o tată din loc! E un prim pas către normalitate.
Altceva ce ar mai trebui făcut pentru această normalitate?
Un fond la Ligă din drepturile tv din care să fie plătiţi jucătorii când sunt întârzieri salariale. Când îşi bagă jucătorul memoriu, să i se dea banii de aici. Dar nu se face nimic. Singura soluţie este acea grevă. Trebuie să ne adunăm mai mulţi jucători reprezentativi din prima ligă şi să luăm o decizie. Că nu se mai poate. Şi dacă se întârzie o zi campionatul, să vezi ce se întâmplă… Sunt salarii mici. Dacă nici acum nu le pot plăti… Asta e nesimţire!
Credit foto: digisport.ro
Leave a Reply