Florin Lovin (34 de ani) a luat titlul cu Astra, după ce mai reușise acest lucru și cu Steaua în 2005 și în 2006, echipă cu care a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 2006.
Eşti unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lotul Astrei. Cum ai trăit acest campionat?
Secretul nostru a fost, de la începutul campionatului, că nu prea am pus presiune pe noi înşine. Am luat fiecare meci în parte. Au existat şi probleme financiare, iar aici a fost meritul lui Marius Şumudică pentru că ne-a făcut să trecem mai ușor peste ele. Şi prin tipul de antrenamente, şi prin comportamentul său, ne-a făcut să fim mereu cu zâmbetul pe buze, să ne pregătim cu plăcere.
E greu să te mobilizezi când nu eşti plătit la timp?
Norocul nostru a fost că mulţi dintre noi au în jur de 30 de ani şi nu depindeam de salariul din luna respectivă. Dar erau şi jucători mai tineri, care nu avuseseră posibilitatea să îşi strângă un ban, aveau credite de plătit, iar asta îi apăsa. Noi, cei mai cu experienţă, am încercat să le spunem şi celor mai tineri că singura modalitate de a ne lua banii este să jucăm şi să ajungem în grupele Champions League sau Europa League.
Ce trebuie să se schimbe ca să nu mai existe astfel de probleme?
În primul rând, legile. În România, nu prea ai ce să faci ca să îţi primeşti banii. Îţi depui memoriu şi primeşti răspunsul în patru-cinci luni. E foarte mult. Ar trebui judecate mai repede aceste speţe, ar trebui ca într-o lună, maxim două, să se dea decizia, iar clubul să-ţi plătească banii.
„Trebuie să fim uniți”
AFAN a reuşit să schimbe Legea insolvenţei.
Da, este un început. Dar cred că numai noi, jucătorii, putem face ceva. Pentru că, de multe ori, aşteptăm să se întâmple ceva, ca în orice domeniu, iar cei implicaţi direct nu iau niciodată măsuri. Dacă noi, jucătorii, nu ne vom uni, nu îi vom face pe conducători să înţeleagă că trebuie să plătească dacă îşi doresc echipe în prima ligă şi dacă îşi doresc performanţă.
Tot auzim ideea asta, că jucătorii din Liga 1 nu sunt uniţi. De ce nu sunteţi uniţi? Vă e frică, sunteţi ameninţaţi?
Şi la o echipă, dacă vrei doar să îţi spui punctul de vedere, nu neapărat să faci o grevă, vine patronul sau preşedintele, dă doi-trei afară care sunt cu gura mai mare şi apoi toată lumea e liniştită. Eu, de când m-am întors în România, am încercat să separ performanţa fotbalistică şi banii. Dacă te gândeşti doar la bani, nu mai ai cum să faci performanţă. Eu nu trăiesc neapărat din fotbal, am un business adiacent, care îmi permite şi astfel de abordări.
„Fotbalistul român are o frică, determinată de nesiguranța financiară”
Tu cum îi simţi pe jucătorii din Liga 1?
E clar că n-au curajul să facă un pas decisiv. Într-un fel, îi înţeleg. Una e să judeci ca un om de peste 30 de ani, care şi-a asigurat o situaţie materială, şi alta e când eşti mai tânăr, ştii că ai de luat nişte bani din urmă, iar dacă faci un gest, poţi să nu mai iei nimic. Dar trebuie făcut ceva odată şi-odată, pentru că s-a ajuns la un nivel incredibil, cluburile nu plătesc câte şase-şapte-opt luni şi nu se ia nicio măsură. Eu nu înţeleg nici chestia asta cu insolvenţa, să ai voie să rămâi în prima ligă atunci când eşti în insolvenţă. Dacă nu ai bani şi nu îţi poţi plăti jucătorii, la revedere! Liga a 4-a, la amatori! Ca şi concluzie, legat de fotbalistul român, acesta are o frică, determinată de nesiguranţa financiară.
S-a pus vreodată problema să faceţi grevă?
Clubul Astra a avut norocul ca noi să fim într-o poziţie fruntaşă de la început. Ne-am spus că, dacă facem o grevă şi ieşim din normalitate, e posibil să pierdem acest tren, să pierdem primul loc, iar apoi am fi regretat că nu ne-am antrenat cum trebuie, că am făcut grevă, în loc să ne gândim la meci… Existând mirajul ăsta al câştigării campionatului, am închis ochii la multe lucruri. Au fost şi la noi momente când vorbisem toată echipa să luăm o măsură, fiindcă nu se mai putea.
Care a fost cea mai mare perioadă de neplată?
Trei luni, dar au fost prime de instalare neplătite de patru-cinci luni, prime de joc, chirii.
Salvarea financiară: grupele europene
Acum mai sunt probleme?
În continuare sunt probleme. Clubul se autofinanţează de un an şi ceva, trăieşte numai din ce produce. Singura noastră şansă să revenim la normalitate este să ne calificăm cel puţin în grupele Europa League. Dacă nu ne calificăm, trebuie să plece unul-doi jucători, pe care se pot încasa nişte bani, ca să avem un an liniştit.
Ce i-ai sfătui pe jucătorii mai tineri?
Am avut norocul să dau la TSV 1860 Munchen, unde am jucat doi ani, peste una dintre cele mai puternice Academii din Germania. În fiecare an, acest club vinde jucători sub 18 ani pe milioane de euro. Oriunde am fost, am încercat să fiu autodidact, să învăț , am învățat limba lor. Eram interesat să văd, să aflu lucruri noi. Jucătorii tineri din ziua de azi, de la noi, nu au această foame, nu simt această nevoie de a învăța. Se închid într-un spațiu al lor, cu pasiunile lor, și nu mai sunt deschiși. Sunt multe tentații, multe ispite și de multe ori nu au forța necesară să reziste la astfel de lucruri. Ăsta ar fi sfatul meu: să încerce să facă totul din plăcere și să nu se gândească mai întâi la partea materială.
Credit foto: sport.ro
Leave a Reply