Fotbalistul albanez Sebino Plaku se va prezenta mâine în faţa Curţii de Arbitraj Sportiv, în încercarea de a-şi face dreptate pentru modul în care a fost tratat de clubul Slask Wroclaw, din Polonia – notează www.fifpro.org.
Plaku spune că a fost forţat de club să se antreneze dimineaţa, la prânz şi seara timp de 6 zile pe săptămână, atunci când a refuzat diminuarea salariului la mai puţin de jumătate faţă de suma stabilită iniţial prin contract.
Uneori se antrena singur, cu o cameră video fixată asupra sa, în aşa fel încât clubul să fie sigur că nu leneveşte în timpul celor 15 ore/zi de program! De asemenea, clubul i-a dat tot felul de sarcini umilitoare, cum ar fi să distribuie ziarul clubului într-un centru de cumpărături, să se antreneze purtând un echipament uzat sau să supravegheze sesiunile de antrenament ale unor copii de 7 ani. Cu doar câteva luni înainte, Plaku înscrisese pentru echipa sa, Slask Wroklaw, într-un meci de UEFA Europa League împotriva celor de la Club Brugge (Belgia).
Jucătorii sunt atât de des trimişi să se antreneze separat în fotbalul din Polonia, încât există şi un termen pentru asta: ei fac parte din “Coconut Club”. Denumirea provine de la fotbalistul Daniel “Kokos” Kokosinski, care a fost hărţuit în acelaşi mod la Polonia Varşovia în 2009. Kokos înseamnă nucă de cocos (coconut) în poloneză.
Sindicatul fotbalistilor din Polonia, PZP, care este membru al sindicatului international FIFPro, se ocupa de cazurile mai multor jucatori care au fost exclusi de la prima echipa a cluburilor unde joaca.
Plaku spune ca in 2014 i-a fost comunicat faptul ca trebuie sa isi reduca salariul de la 14.000 euro net/luna la doar 5.000 euro net/luna, intrucat clubul trecea printr-o perioada dificila din punct de vedere financiar. A indurat un program de 14 ore/zi pentru mai mult de 5 luni. Clubul a refuzat atat oferta de diminuare a salariului cu un procent de 25%, cat si pe cea de a imprumuta jucatorul la o alta echipa.
“Au incercat orice pentru a ma distruge psihic,” a spus Plaku, in varsta de 30 de ani. “Aproape au reusit. De vreo doua ori chiar m-am gandit sa renunt la fotbal. La un moment dat, sotia mea, care era insarcinata, m-a intrebat: Sebo, de ce faci asta? I-am spus ca o fac pentru ea si pentru fiul nostru.”
Colegii sai, printre care Tom Hateley, al carui tata a jucat pentru Anglia in anii ’80, gemenii portughezi Flavio si Marco Paixao si brazilianul Dudu Paraiba l-au sustinut.
“Sunt prieteni buni si imi spuneau intotdeaua ca trebuie sa fiu puternic, dar nu puteau sa faca nimic,”, spune Plaku, jucator albanez. “Eu eram oaia neagra si se temeau sa ma sustina public.”
Pana si de Craciun, atunci cand a primit cateva zile libere, a fost instruit sa poarte un GPS in asa fel incat clubul sa aiba o dovada ca se antreneaza zilnic si nu ii era permis sa acumuleze vreun kilogram in plus. “Nu voiau sa ma odihnesc,” a mai spus el.
Intr-un final, dupa ce a anulat amenzi aplicate fotbalistului totalizand 40.000 euro pentru ca a intarziat cateva minute la antrenament atunci cand a trebuit sa se prezinte la un termen la tribunal, Federatia de Fotbal din Polonia i-a desfacut contractului, fara a atribui vreo parte din vina clubului. Asta insemnand ca jucatorul nu a primit vreo compensatie. Clubul a sustinut ca jucatorul nu mai avea un nivel de pregatire corespunzator pentru prima echipa.
Maine, Plaku va ataca hotararea federatiei in fata Tribunalului Arbitral de la Lausanne, in Elvetia. Daca va castiga, poate cere compensatii. Prin denuntarea unilaterala a contractului jucatorului, clubul a economisit 200.000 euro net.
In 2012, TAS a decis in favoarea jucatorului Igor Streikov in litigiul cu FC Krylia Sovetov, in care jucatorul a fost obligat sa dea ture de teren timp de 3 ore, pe o suprafata acoperita de zapada, de unul singur, in timp ce colegii lui se antrenau in Turcia. Tribunalul a spus intr-o hotarare scrisa ca “orice indicatii cu privire la antrenamente trebuie sa fie rezonabile”.
Programul de 15 ore a lui Sebino Plaku:
6:45: pleaca de acasa;
7:15: soseste la club unde este lasat sa intre de catre paznicul de noapte, fiind singurul membru din staff prezent la club la acea ora. “Daca intarziam un minut, ma amendau cu 5.000 Euro”, spune Plaku.
8:00: sub supravegherea antrenorului, alearga cel putin 10 kilometri in parc inainte de a se intoarce la terenul de antrenament pentru mai multe exercitii;
10:00: face dus, schimba cateva cuvinte cu colegii care tocmai sosesc; se grabeste spre casa pentru a manca si a evita o alta amenda;
13:15: ajunge la club pentru a doua sedinta de pregatire, de data aceasta in sala de forta;
14:00: incepe antrenamentul in sala impreuna cu un alt antrenor. Este filmat pentru a se asigura ca respecta programul;
16:00: sesiune de antrenament in sala de forta se termina; face dus sau sau mananca ceva dintr-o caserola in vestiar; nu e timp pentru amandoua;
17:45: ajunge la a treia sedinta de antrenament dupa un drum de 45 de minute cu masina;
18:30: antrenament cu echipa a doua;
20:00: epuizat, termina antrenamentul pentru ziua respectiva; face dus;
21:30: ajunge acasa.
Credit foto: http://telesport.al/
Leave a Reply