Sindicatul fotbaliştilor din Muntenegru a dat Statul muntenegrean în judecată pentru a recupera datorii către jucătorii formaţiei FK Mogren, în valoare de 200.000 de euro.
De asemenea, Sindicatul solicită introducerea unui sistem de licenţiere pentru cluburile de fotbal profesionist.
Uniunea fotbaliştilor din această ţară a decis să facă acest pas din cauza marilor probleme de la FK Mogren Budva, club care a câştigat campionatul în 2009 şi în 2011, precum şi Cupa Muntenegrului în 2008, dar se află în acest moment în insolvenţă, fiind retrogradat la amatori!
12 foşti jucători au de primit în total aproximativ 200.000 de euro. Ei au câştigat cazurile lor la Comisiile naţionale, dar nu mai există nicio entitate juridică de la care să pretindă aceşti bani! Nu mai există nicio persoană, în mod oficial, care să răspundă pentru semnarea contractelor cu jucătorii şi pentru neplata acestora, pentru că oamenii care au înfiinţat clubul în 1970 nu mai sunt acum în viaţă.
Sindicatul jucătorilor consideră că administraţia sportivă din Muntenegru este responsabilă pentru înregistrarea tuturor cluburilor şi de aceea crede că Statul muntenegrean trebuie să îi despăgubească acum pe jucători!
Credit foto: uefa.com
Leave a Reply