Cunoscutul post de televiziune BBC şi-a trimis o echipă în România pentru un reportaj, iar concluzia jurnaliştilor britanici a fost dură: sclavie modernă în fotbal!
Englezii au stat de vorbă, mai întâi, cu Florin Aniţoiu (21 de ani), unul dintre jucătorii Metalului Reşiţa care au protestat la finalul anului trecut, înaintea unui meci al echipei sale, prin afişarea unui banner cu mesajul: “Fotbalişti 2015 = Sclavi”.
“În fiecare noapte plâng, dimineaţa mă antrenez singur”
Aniţoiu, care este neplătit de 5 luni, dar nu poate părăsi echipa din cauza Legii insolvenţei, a declarant pentru BBC: “În fiecare noapte plâng şi apoi, dimineaţa, mă antrenez singur. Nu văd cum s-ar schimba situaţia în viitorul apropiat, dar nu ştiu cum mai pot supravieţui în astfel de condiţii- Am datorii, facturi de plătit, trebuie să îmi găsesc alt loc de muncă”.
Echipa BBC l-a intervievat şi pe Geraldo Alves, jucătorul Astrei care a avut de suferit din cauza insolvenţei pe când se afla sub contract cu Petrolul. “A fost bine la Petrolul până când patronul nostru a fost arestat. Apoi, el a vrut să scape de datorii cu ajutorul insolvenţei. Sunt afectaţi nu numai fotbaliştii, ci şi medici, maseuri, oamenii care îngrijesc gazonul. Neplătiţi de cluburi de şapte-opt luni, ei au acumulat datorii, nu au ce să mănânce, nu ştiu cum să mai supravieţuiască”, a declarant Geraldo pentru BBC.
Ziariştii britanici au vorbit şi cu Emilian Hulubei, preşedintele Sindicatului jucătorilor, care a făcut demersuri pentru ca politicienii să schimbe această lege a insolvenţei.
Cei de la BBC nu au arătat numai faţa urâtă a fotbalului românesc. Ei au mers şi la Academia Hagi, unde au văzut că se poate şi altfel: un club care creşte tineri şi îi promovează în prima echipă, jucători cxu salariile plătite la zi, o bază de pregătire bine pusă la punct.
Reportajul se încheie cu un gând al lui Aniţoiu: “În fieacre zi mă încurajez şi îmi spun că lucrurile se vor îmbunătăţi şi că voi ajunge, până la urmă, un mare fotbalist!”
Întregul reportaj realizat de BBC îl puteţi viziona aici.
Credit foto: bbc.co.uk
Leave a Reply