Componentii echipei jucatorilor fara contract care va reprezenta Romania la turneul organizat de FIFPro (Sindicatul international al fotbalistilor) va intra in cantonament maine, la ora 16:00, acesta urmand sa se desfasoare la baza sportiva de la Mogosoaia.
Cantonamentul va avea loc in perioada 19-24 iunie 2015, urmand ca pe data de 25 iunie 2015 jucatorii sa faca deplasarea in Cehia, unde vor evolua impotriva reprezentativei jucatorilor fara contract a Cehiei.
Antrenamentele vor fi conduse de Aurel Ticleanu, in calitate de antrenor principal, antrenori secunzi fiind Miodrag Belodedici si Jean Vladoiu.
Pe parcursul acestui cantonament vor avea loc doua meciuri amicale impotriva echipei ACS Viitorul Domnesti, acestea urmand a se desfasura pe stadionul echipei din Domnesti. Primul meci va avea loc sambata, 20 iunie 2015, de la ora 10:00, al doilea desfasurandu-se marti, 23 iunie 2015, incepand cu ora 10:00.