În atenția tuturor fotbaliștilor: perioada de transferuri de iarnă este 18 ianuarie – 14 februarie 2022! Țineți cont de următoarele informații
În cazul încetării contractului de comun acord
Dacă între un fotbalist și un club se încheie un Acord de încetare a raporturilor contractuale, acest Acord trebuie să fie depus la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor a FRF (pentru jucătorii echipelor din primele trei ligi), respectiv la Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul AJF/AMFB (pentru jucătorii echipelor din ligile inferioare) până la data de 14 februarie 2022, pentru a avea posibilitatea să vă legitimați și după încheierea perioadei de transfer. Dacă respectați condiția de mai sus, vă puteți legitima și după încheierea perioadei de transfer, cu excepția ultimelor 6 etape din campionat.
De asemenea, vă rugăm să aveți în vedere faptul că, în momentul în care încheiați un Acord de încetare a raporturilor contractuale cu un club, în acest Acord trebuie să apară toate sumele pe care clubul le mai are de achitat către dvs, precum și data sau datele la care se vor achita aceste sume. În cazul în care sumele restante nu sunt prevăzute în Acord, se consideră că respectivul club nu vă mai datorează nimic!
În cazul încetării contractului pentru justa cauză
În cazul în care îndepliniți condițiile pentru a depune memoriu pentru a deveni jucător liber pentru justa cauză, această cerere trebuie să fie înaintată pe rolul Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor până în data de 14 februarie 2022, pentru a vă putea legitima și după închiderea perioadei de transfer. Trebuie să aveți în vedere faptul că, dacă motivul cererii este neplata salariilor pentru o perioada mai mare de 60 de zile de la scadenta, trebuie să notificați Clubul înainte de a depune dosarul pe rolul CNSL și să ii acordați un termen de cel puțin 15 zile pentru achitarea drepturilor financiare restante. În vederea stabilirii termenului (15 zile sau mai mult) este necesară consultarea fiecărui contract în parte, pentru ca există posibilitatea ca în anumite contracte să fie prevăzută o perioadă mai mare care trebuie acordată clubului în vederea achitării sumelor, înainte de a depune memoriu.
În cazul în care, în perioada acordată prin notificare, Clubul achită sumele care înregistrează restanțe pentru o perioadă mai mare de 60 de zile de la scadență, nu mai puteți solicita încetarea contractului pentru justă cauză.
În cazul în care un jucător își depune memoriu la comisie (în condițiile enunțate mai sus) pentru a deveni liber de contract înainte sau în timpul perioadei de transfer și hotărârea este pronunțată ulterior închiderii perioadei de transfer, acesta se poate legitima și după închiderea perioadei de transfer, mai puțin în ultimele 6 etape din campionat.
Va rugăm să aveți în vedere că ultima zi în care se mai pot transmite notificări în atenția cluburilor, în vederea respectării termenului de 15 zile (în cazul în care contractul nu prevede altfel) este 27 ianuarie 2022.
Dacă doriți ca notificarea să o transmiteți în termenul menționat prin intermediul AFAN vă rugăm să ne contactați în acest sens până cel târziu în data de 27 ianuarie 2022, ora 10.00 pentru a putea depune documentele necesare în timp util.
ATENȚIE! În cazul în care memoriul nu este depus până la data de 14 februarie 2022, inclusiv, (în condițiile enunțate mai sus) veți putea deveni liber de contract, dar nu vă veți putea legitima la un alt club decât în următoarea perioada de transferuri!
În cazul acordurilor de transfer
Vă informăm că Acordurile de transfer pot fi înregistrate la Departamentul Competiții al FRF/LPF numai până la data de 14 februarie 2022, inclusiv. Acordul de transfer poate fi înregistrat la Departamentul Competiții al FRF/LPF doar dacă este completat în 4 exemplare originale, toate cele 4 exemplare fiind necesare pentru înregistrarea la forul competent.
În cazul unui transfer definitiv, pe Acordul de transfer, la art. 4. Alte Clauze, trebuie să apară sumele pe care clubul cedent (clubul de la care plecați) vi le datorează, precum și datele la care acestea vor fi achitate. ATENȚIE! În cazul în care sumele restante nu sunt prevăzute în Acordul de transfer, se consideră că respectivul club nu vă mai datorează nimic.
Alte informații relevante
De asemenea, dorim să vă atragem atenția că, dacă doriți să încetați relațiile contractuale cu echipa actuală, trebuie să optați pentru o singură variantă de încetare a contractului, de exemplu: fie pentru reziliere cu acordul părților, fie pentru transferul la altă echipă – prin semnarea acordului de transfer. În niciun caz să NU semnați 2 acte juridice diferite (și reziliere și transfer). În cazul în care sunteți puși într-o astfel de situație, contactați imediat AFAN.
În cazul în care semnați contract cu un club care are mai multe echipe, din care una evoluează în Liga a IV-a, iar clubul vă înregistrează contractul la AJF, pentru a putea evolua la echipa clubului care activează în Liga 1, 2 sau 3 aveți nevoie să primiți viza din partea Departamentului Competiții din cadrul FRF/LPF în interiorul perioadei de transfer, deci până la data de 14 februarie 2022, inclusiv.
Va reamintim că într-un an competițional vă puteți legitima la trei echipe, însă aveți drept de joc doar la două echipe.
ATENȚIE! Vă rugăm să nu uitați să citiți cu atenție documentele, să semnați pe fiecare pagina a contractelor/actelor și să luați întotdeauna un exemplar din contractul/actul adițional semnat, la semnarea lui!
În cazul în care vă aflați în una din situațiile descrise mai sus și vreți să depuneți o cerere pe rolul Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor sau aveți nelămuriri, vă rugăm să ne contactați!
Mult succes în continuare!
Echipa AFAN
P.S.: În atenția cluburilor de fotbal: vă reamintim ca este obligatorie înregistrarea transferurilor și in sistemul Football Connect. Dacă vă confruntați cu dificultăți din punct de vedere tehnic, puteți transmite o solicitare de suport la următoarea adresă: suportfc@frf.ro
Leave a Reply