Nu sunt mulți, dar sunt nenumărați, obișnuia să spună Nichita Stănescu despre prietenii lui. Același lucru s-ar putea spune și despre cei care fac sport de performanță și, mai ales, fotbal – sportul rege în România, o viață întreagă.
Pentru ei, sportul nu e doar o simplă o alegere, ci o adevărată pasiune care se transformă într-o carieră pe cât de frumoasă și plină de victorii, pe atât de riscantă și plină de decizii care nu sunt întotdeauna cele mai simple. O carieră cu multă muncă, antrenamente obositoare, deplasări prelungite, eșecuri și reușite, trofee și medalii. Și, nu în ultimul rând, o carieră începută de la vârste fragede și parcursă intens, care se încheie mai repede decât altele.
Fotbaliștii trebuie să se gândească la viitorul lor și al celor dragi din prima clipă în care intră pe teren. Trebuie să se protejeze pentru situațiile neprevăzute care pot să apară în timpul meciului, precum și pentru viața de după fotbalul profesionist. “Cel mai important pentru un sportiv este să aibă grijă de el și să se pregătească din timp pentru viitor, pentru un nou început dincolo de cariera de sportiv profesionist. Există viață după fotbalul de performanță, iar sportivii pot începe să economisească și să-și asigure liniștea și stabilitatea financiară chiar din momentul în care încep să câștige primii bani din pasiunea lor devenită carieră”, spune Lidia Stroe, director de agenție la NN Asigurări de Viață.
Fără sport, indiferent dacă motivul pentru care încetează să-l mai practice este o situație neprevăzută sau finalul carierei, viața unui sportiv se schimbă complet. Nu numai că trebuie să adopte un nou stil de viață, dar cel mai probabil și să înceapă o nouă carieră, întrucât veniturile din fotbal nu sunt mereu suficiente pentru un trai liniștit și după retragerea din sport, în timp ce sportivii sunt departe de vârsta pensionării atunci când părăsesc complet terenul. De aceea, o planificare atentă și economisirea pentru viitor prin soluții financiare cum sunt asigurările de viață, pot fi răspunsul pentru o nouă viață după fotbalul profesionist.
Asigurările de viață sunt, de altfel, singurul instrument financiar care are simultan atât funcție de protecție, cât și de economisire. Astfel, sportivii pot economisi și, totodată, pot asigura protecția financiară a celor dragi în cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut.
Tu ai început să te gândești la viitorul tău și al celor dragi?
AFAN împreuna cu NN vă stau oricând la dispoziţie pentru consultanţă la următoarele numere de telefon: 0720100326 sau 0213103540 sau e-mail: veronica.meliu@nnconsultant.ro.
Leave a Reply